Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1267 vizualizari
Cu 27 de ani în urmă, la 5 octombrie 1996, se inaugura în municipiul Beiuș, noul sediu al subunității de pompieri, dată de la care se sărbătorește în fiecare an, Ziua Secției de Pompieri Beiuș.
Ziua Porților Deschise
Pentru a marca acest eveniment, joi, 5 octombrie, între orele 10.00 – 16.00, Secția de Pompieri Beiuș va organiza la sediul subunității, situat pe strada Piața Samuil Vulcan, nr.17, din municipiul Beiuș, Ziua Porților Deschise, activitate în cadrul căreia, pompierii beiușeni vor prezenta tehnica de luptă din dotare, vor efectua exerciții demonstrative specifice și îi vor familiariza pe cei prezenți cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și cu modul adecvat de comportare în cazul producerii acestora.
În slujba a aproape 50 000 de bihoreni
Secția de Pompieri Beiuș a fost înființată spre sfârșitul anului 1940, având un efectiv de 19 cadre, din care un subofițer comandant și 18 militari în termen. De-a lungul timpului, subunitatea de pompieri din Beiuș a trecut prin diverse transformări, la 15 august 1959, fiind transformată în companie, iar la 1 august 1970, prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, fiind mutată la Curtea de Argeș. În locul ei a fost înființată o Formațiune Civilă de Pompieri, cu un efectiv de 31 membri.
La data de 01 august 1994, Secția de Pompieri Beiuș a fost reînființată, iar în data de 05 octombrie 1996, a fost inaugurat sediul subunității.
Secția de Pompieri Beiuș își desfășoară misiunile specifice în raionul de intervenție cu o suprafață de aproximativ 1230 kilometri pătrați, format din 86 localități și o populație de circa 49 000 locuitori.
685 de misiuni pentru salvarea și protecția vieților și bunurilor semenilor
De la începutul acestui an, până în data de 1 octombrie, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș au desfășurat 685 de misiuni, din care 39 de operațiuni de stingere a incendiilor, peste 450 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și de descarcerare, 10 misiuni de asistență a persoanelor aflate în diferite situații de urgență, 15 intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase și 99 de exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice.
În urma misiunilor desfășurate în acest an, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au salvat din incendii, patru persoane și bunuri în valoare de aproximativ 1.930.000 lei.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 31, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0