CSM Oradea a primit vizita echipei Steaua București în primul tur al Cupei României la handbal masculin. Partida a avut loc joi, la Arena Antonio Alexe din Oradea. Rezultatul final a fost de 29-33.
Pe tot parcursul primelor 30 minute de joc s-a menținut echilibrul pe tabela de marcaj. Sportivii de la CSM Oradea au oferit o replică de excepție ocupantei locului 2 în Liga Zimbrilor, având mai multe momente în care s-au aflat la conducere. Cu toate acestea, formația militară a trecut în avantaj pe finalul reprizei, având chiar și o situație în care a beneficiat de doi oameni în plus pe teren. La jumătatea partidei scorul era de 17-15 în favoarea Stelei.
Echilibrul s-a menținut și după pauză. Formația antrenată de către George Tăutu a oferit o replică solidă și s-a menținut în coasta mult mai bine cotatei sale adversare. CSM-ul a continuat să lupte chiar dacă s-au adunat situațiile de inferioritate numerică. De altfel, Adrian Csongor Szasz a restabilit egalitatea la 22 în minutul 40. O altă egalitate s-a înregistrat la 23, după care Steaua realizat un parțial de 8-2 prin intermediul căruia a tranșat soarta calificării. Bucureștenii au gestionat avantajul dobândit până la finalul confruntării.
Marcatorii echipei orădene au fost Szasz – 9 goluri, Starchenko, Breban și Farcaș și Mledenciu – 4 goluri fiecare, Oargă și Radu – 2 goluri fiecare. De cealaltă parte, Mihalcea a înscris de 7 ori, iar Milosevic l-a secondat cu 6 reușite.
Menționăm că Steaua București este cea mai titrată din bogata istorie a handbalului masculin românesc. Roș-albaștrii au 28 titluri de campioană națională, alături de 9 trofee de după. De asemenea, această grupare a câștigat Liga Campionilor de două ori și a disputat ultimul act al acestei competiții de patru ori.
CSM Oradea iese cu capul sus din această competiție și urmează să-și reia activitatea în playoff-ul de promovare al Diviziei A. Elevii lui George Tăutu susțin următorul joc pe teren propriu. Acesta va fi în compania lui CSU Galați în cursul zilei de sâmbătă (12.03), cu începere de la ora 12:00.