Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 14, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1180 vizualizari
Pompierii militari orădeni au acționat pentru salvarea unui băiețel în vârstă de patru ani, aflat singur acasă, în toiul nopții.
În acest context, pompierii bihoreni le adresează părinților, bunicilor și tutorilor legali ai copiilor, rugămintea de a-i supraveghea în permanență pe cei mici și de a nu-i lăsa, în niciun caz, singuri acasă, întrucât copiii sunt imprevizibili și vulnerabili în fața riscurilor existente chiar în propria locuință (pericol de blocare a căilor respiratorii cu mâncare, monede, piese de jucării, nasturi și alte obiecte mici, pericol de intoxicare cu medicamente sau produse de curățenie, pericolul de a deschide fereastra și a cădea de la înălțime, pericol de electrocutare, pericol de incendiu ș.a.m.d), putând oricând să-și pericliteze sănătatea sau chiar viața.
În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 23.35, un locatar al unui bloc de locuințe situat pe strada Onisifor Ghibu din Oradea, a solicitat prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate pentru salvarea unui copil care se afla singur acasă, într-un apartament situat la etajul 2 al blocului învecinat, apelantul precizând că îl auzise plângând de mai multă vreme.
La adresa indicată s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care, au constatat că două din ferestrele apartamentului erau deschise, existând riscul ca cel mic să ajungă la nivelul acestora și să cadă de la înălțime.
Utilizând scara culisabilă, salvatorii au pătruns operativ, prin una dintre ferestrele deschise, în camera în care se afla copilul, liniștindu-l și înlăturând pericolul producerii unui eveniment nedorit.
Pompierii militari l-au predat pe cel mic, teafăr, tatălui care, între timp, sosise acasă.
Atenție Părinți: Protejați viața copiilor dumneavoastră supraveghindu-i în permanență!
„Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“
La nivelul județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” desfășoară Campania „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“, lansată la nivel național în luna decembrie a anului trecut, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.
Scopul campaniei îl reprezintă conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.
În ultimii opt ani, peste 370 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe și peste 100 dintre aceștia şi-au pierdut viaţa. Cei mai mulți au fost lipsiţi de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor.
Potrivit sondajului realizat de IRES pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), unul din patru români recunoaște că își lasă copiii mai mici de 10 ani nesupravegheați în locuință. De asemenea, 64% dintre cei chestionați consideră că supravegherea permanentă a copiilor este cel mai important lucru pentru asigurarea securității micuților în casă sau gospodărie.
Totodată, potrivit datelor IGSU, în ultimii opt ani, 378 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe, iar 104 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Cele mai multe dintre micuțele victime au fost lipsite de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor.
Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 69% provin din mediul rural, iar 31% din mediul urban.
De aceea, conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe este obiectivul principal al campaniei naționale “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0