Actualizat mai 8th, 2024 12:18 AM
sept. 06, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1757 vizualizari
Joi, 5 septembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un tânăr de 25 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 28 -30 august, ar fi pătruns prin efracție în curtea unui imobil nelocuit din Oradea și apoi, tot prin efracție, într-o anexă a imobilului și ar fi sustras un cazan din cupru pentru distilat băuturi spirtoase, răcitorul acestuia și alte bunuri, cauzând un prejudiciu apreciat la 7.000 de lei.
De asemenea, acesta este bănuit că, la 20 august, în intervalul orar 06.00 – 22.00, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o altă locuință din Oradea și în anexa acesteia și ar fi sustras 30 lei, o mașină de găurit, un flex, un aparat de sudură și o drujbă, cauzând un prejudiciu estimat la 3.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiștii orădeni.
În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe tânărul de 25 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Vineri, 6 septembrie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii orădeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
*
RECOMANDĂRI UTILE – PREVENIȚI PROPRIA VICTIMIZARE!
Comportamentul neadecvat, caracterizat prin neglijență, ignoranță sau chiar teribilism este un factor care favorizează comiterea faptelor ilegale. Pentru a vă feri de posibilii infractori, nu trebuie să neglijaţi nici un amănunt şi să acordaţi atenţie sporită unor REGULI DE COMPORTAMENT care vor contribui la sporirea vigilenţei generale şi la construirea „barierelor” împotriva infractorilor:
Când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate şi purtarea bijuteriilor la vedere.
Dacă aveţi asupra dumneavoastră sume importante de bani sau alte valori, este bine să vă luaţi măsuri suplimentare şi să fiţi însoţiţi de o persoană de încredere;
Nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră. Printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
Când vă aflaţi la ghişeul unei bănci pentru a ridica o sumă de bani este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
Acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile, lănţişoare, sume mari de bani), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
Nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute care, sub pretextul apelării unor prieteni, dispar cu telefoane cu tot;
Acordaţi atenţie sporită locului unde păstraţi telefonul mobil în zonele aglomerate sau pe mijloacele de transport în comun.
Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, reacţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din jur!
mai 08, 2024 0
mai 08, 2024 0
mai 07, 2024 0
mai 07, 2024 0
mai 08, 2024 0
mai 08, 2024 0
mai 07, 2024 0
mai 07, 2024 0