Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 08, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 2120 vizualizari
Miercuri, 5 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în jurul orei 21.15, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din Oradea, se afla pe strada Piața Cetății din Oradea, a fost acostat de trei tineri necunoscuți, care l-au deposedat, prin violență, de un telefon mobil și de 50 de lei, cauzându-i un prejudiciu declarat în valoare totală de 150 lei.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 3- 4 zile de îngrijiri medicale.
În urma investigațiilor efectuate, la aproximativ 30 de minute de la sesizare, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 19 ani, din comuna Lăzăreni, județul Bihor, un altul de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea și un minor de 11 ani, din comuna Husasău de Tinca, județul Bihor, de la care polițiștii au recuperat telefonul sustras în aceeași seară.
În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au reținut pe tinerii de 19 și 16 ani pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Joi, 6 septembrie a.c., aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a emis pe numele celor doi tineri mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0