Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 03, 2018 Florin Coman Actualitate 0 1437 vizualizari
Antrenamente/exerciții pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică, prin acționarea acestora. Asta se întâmplă în România, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, încă de anul trecut. În această lună, alarmarea populației va avea loc în 4 iulie, între orele 10 – 11. Ca de obicei, va fi verificat modul în care funcționează sirenele de alarmare publică. „Comitetul Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Oradea îi informează pe cetățeni că nu trebuie să intre în panică deoarece acesta este un exercițiu”, transmite administrația locală. Semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei. Durata fiecărui semnal este de 2 minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.
a) Semnalul ALARMA AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
b) Semnalul ALARMA LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0