Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 16, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2648 vizualizari
Invocând necesitatea unui look urbanistic unitar şi acoperindu-se cu o serie de legi naţionale care-i permit să facă acest lucru, Primăria Oradea se pregăteşte să mai dea o lovitură (de „imagine”): Regulamentul cu aliniamentele stradale, respectiv cu regimul unitar de înălţime în unele zone ale oraşului. Desigur, aşa cum primarul Ilie Bolojan a anunţat iniţial, măsura vizează în special Centrul Istoric. Doar că în dezbaterea publică planificată pentru luni, 2 iulie, documentul ce va fi prezentat (şi care, probabil, va rămâne nemodificat, după bunul stil al Executivului orădean urmând să fie aprobat de maşinăria de vot a PNL) conţine şi alte zone ale municipiului.
„Demolare integrală sau parțială a corpului de clădire sau supraînălțarea” (n.b.: text extras din propunerea de regulament) vizează şi imobile de pe străzi precum Bulevardul Dacia, Bulevardul Decebal, Bulevardul Ștefan Cel Mare, Calea Aradului, Calea Armatei Române, Calea Borșului, Calea Clujului, Calea Mareșal Alex. Averescu, Dimitrie Cantemir, Matei Corvin, Nufărului, Transilvaniei şi Tudor Vladimirescu. Artere pe care, sunt combinaţii de Blocuri şi case particulare, multe fiind cu un singur nivel. Va fi interesant de urmărit reacţia unui proprietar de casă cu un singur nivel de pe strada, să zicem, Mareşal Averescu, care va fi nevoit să plătească cu 50% mai mult impozit pe clădire. Căci e puţin probabil ca cetăţeanul cu pricina să fie în posibilitatea să îşi mai pună vreo 3 etaje la casă pentru a corespunde cu imaginea blocurilor din vecinătate. Sau poate Primăria va obliga la dărâmarea a etajelor blocurilor de vis-a-vis de Hotel Continental / Rivo / Hilton, situate pe malul stâng al Crişului Repede?
„Neîncadrarea imobilului în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime se comunică proprietarului, prin grija Poliției Locale, concomitent cu măsurile urbanistice ce se impun și cu specificarea obligației proprietarilor de a notifica administrația publică locală despre măsurile luate. Până cel târziu 30 noiembrie a fiecărui an, Instituția Arhitectului Șef transmite Direcției Economice lista clădirilor care un respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime în vedere stabilirii impozitului majorat în anul fiscal următor.
În funcție de situația specifică fiecărui imobil, măsurile urbanistice constau în demolare integrală sau parțială a corpului de clădire sau supraînălțarea acestuia, după caz. Aceste operațiuni se pot efectua doar în baza unei autorizații de desființare/de construire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, cu completările și modificările ulterioare”, se arată în propunerea de Regulament. Materialul va intra în şedinţa de plen a Consiliului Local Oradea în şedinţa ordinară din iulie.
Descărcaţi şi lecturaţi Regulamentul.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0