Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 17, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1826 vizualizari
Agenţia de Management al Destinaţiei (AMD) Bihor se uită spre toţi cei care fac poze şi care surprind frumuseţile judeţului nostru. De ieri, 16 aprilie, pe adresa de E-mail discoverbihor@gmail.com pot fi trimise fotografiile considerate bune pentru concurs. Competiţia, potrivit organizatorilor, are 2 secțiuni: Peisaj turistic din Bihor și Activități turistice din Bihor. Pozele pentru prima etapă sunt aşteptate până pe 2 mai, ora 23:59. „Înscrierea participanților se va face exclusiv electronic. Pentru ca o fotografie să fie înscrisă în concurs este necesar să poată fi identificată locația în care s-a realizat, iar aceasta să fie obligatoriu de pe teritoriul județului Bihor”, informează AMD.
Urmează – între 4 mai, ora 00:00, şi 13 mai, ora 22 – ca fotografiile intrate în concurs să fie votate online. „Vor fi considerate voturi valabile doar aprecierile `îmi place` sau `ador` din meniul paginii de socializare”, se arată într-un comunicat care popularizează acţiunea. ATENŢIE: pot participa doar cei care NU au împlinit vârsta de 20 de ani până pe data de 16 aprilie 2018. Există şi un formular de înscriere. El poate fi găsit AICI. Fotografiile câștigătoare vor fi premiate în cadrul unui eveniment festiv organizat în data de 18 mai.
foto – adorama.com
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0