Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 05, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1717 vizualizari
Având în „mapă” răspunsul favorabil dat de Instituţia Prefectului la o sesizare privind două hotărâri ale Consiliului Local Oradea, Coaliţia Rogerius (CR) are din nou motiv să atace conducerea Municipalităţii. Este vorba despre hotărârile 833 şi 834 din toamna anului trecut, care se referă la funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Practic, potrivit lui Ioan Horvath (lider al CR şi şef de asociaţie), Primăria Oradea „continuă să organizeze examinări a administratorilor asociațiilor de proprietari și în acest an, fără a avea bază legală”. Afirmaţia ar fi susţinută de faptul că, la sesizarea CR, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor (care verifică legalitatea actelor administrative emise de consiliile locale) a constatat că, într-adevăr, unele prevederi din cele două hotărâri contravin legislaţiei naţionale. Prin urmare, prefectul Ioan Mihaiu le-a cerut primarului Ilie Bolojan şi secretarului Ionel Vila să procedeze la reanalizarea celor două acte normative locale. Este, practic, pasul intermediar înainte ca Prefectura să acţioneze în contencios administrativ administraţia de la Oradea, în caz că aleşii nu vor face retuşurile necesare. Probabil că Primăria Oradea a avut o oarecare reacţie şi a comunicat cu Prefectura deoarece, potrivit răspunsului pe care l-a primit Coaliţia Rogerius, instituţia condusă de Mihaiu nu a primit răspuns la toate observaţiile. Deci „s-au impus măsuri pentru lămurirea deplină a aspectelor sesizate”. Cei de la CR au reclamat, spre exemplu, că atestatul de preşedinte de asociaţie obţinut în Oradea este valabil doar pe teritoriul urbei noastre. Conform legii 230/2007 (care, deocamdată, nu a fost modificată în acest sens), o astfel de hârtie este valabilă pe tot teritoriul României. De asemenea, aşa cum şi bihorstiri.ro a scris, CR nu este de acord cu obligativitatea reînnoirii/vizării, din 2 în 2 ani, a atestatului, legea menţionând clar că „diploma” e pe perioadă nedeterminată.
„Municipalitatea orădeană aplică în continuare prevederile acestor hotărâri fără să țină cont de precizările Prefecturii Bihor, practice, neluând în considerare raporturile ierarhice dintre instituții. Ne întrebăm cât de iresponsabil este activitatea biroului de specialitate și a consilierilor locali orădeni care nu pun pe agenda proprie rezolvarea acestei situații. Până în momentul în care nu se aduc modificările necesare pentru a fi puse în aplicare, Primăria Oradea are datoria morală și obligația legală de a suspenda aplicarea acestor hotărâri. În caz contrar, va duce într-o situație juridică fără precedent activitatea asociațiilor de proprietary din orașul nostru. Fără a se ajusta acele hotărâri, ele produc efecte care ulterior – foarte probabil – trebuie anulate! astfel, în momentul de față costurile acestor examinări sunt achitate de administratori în mod inutil”, transmite preşedintele CR, Ioan Horvath.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0