Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
dec. 19, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1501 vizualizari
Liderul CJ Bihor debordează de optimism. Marţi, 19 decembrie, Pasztor Sandor s-a manifestat foarte încrezător în reuşita unui proiect turistic în zona Vadu Crişului (link), dar a fost cel puţin la fel de optimist şi în privinţa mult discutatului proiect strategic pe Sănătate. Ştiţi, cel care, într-o primă fază, părea eşuat din cauză că la dosar nu a existat dreptul de proprietate / administrare a unui teren pe care să se construiască o bază Salvamont în zona Stâna de Vale. Respectiv pentru că acel act a fost depus cu întârziere, după cum s-a explicat în plenul CJ, într-o şedinţă de la finalul lunii trecute (link). Se pare că preşedintele Pasztor are o oarecare trecere la ceilalţi membri ai forului care monitorizează proiectele depuse pe finanţare transfrontalieră (RO-HU), cel al Bihorului solicitând finanţare tocmai pe această linie. Este vorba despre 9,2 milioane de euro, din care peste jumătate înseamnă dotări pentru spitalele administrate de Primăria Oradea. Preşedintele CJ spune că a reuşit să le explice partenerilor din celelalte judeţe de pe ambele părţi ale frontierei ce anume a dus la întârzierea care ar putea trânti definitiv proiectul. „Ne-au înţeles problema specifică a judeţului Bihor şi ne-au ajutat să avem acest optimism”, a declarat Pasztor Sandor, sugerând că ar fi şanse ca, totuşi, proiectul să fie finanţat. Dar, la fel de misterios ca în cazul proiectului pentru revigorarea turistică a zonei Vadu Crişului, reprezentantul UDMR nu a vrut să dea mai multe amănunte menţionând că tot ceea ce va putea face este să facă public procesul verbal al şedinţei Comisiei de Monitoring, partea cu discuţiile despre proiectul strategic al judeţului Bihor. În aşteptarea prezentării unei finalităţi pozitive în ceea ce priveşte acest proiect, Pasztor Sandor a ţinut să precizeze că va fi nevoie de antefinanţări locale (aceasta fiind procedura pe Programul Ro-HU), după care banii cu pricina vor fi primiţi înapoi. În acest sens, preşedintele CJ susţine că a primit asigurări de la conducerea Primăriei Oradea (n.b.: care va beneficia de partea leului) că vor exista banii necesari.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0