BihorStiri.ro „Anti-românul” Pasztor nu a semnat Memoriul istoricilor orădeni din cauza unor cuvinte nepotrivite

„Anti-românul” Pasztor nu a semnat Memoriul istoricilor orădeni din cauza unor cuvinte nepotrivite

iun. 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2428 vizualizari

Iniţiat în luna mai de Departamentul de Istorie al Universității din Oradea, un Memoriu prin care se cere ca municipiul reşedinţă de judeţ să primească titlul onorific de Oraş al Unirii (în contextul centenarului din 1918) nu a fost parafat şi de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor. În schimb, ceilalţi doi şefi ai instituţiei – Ioan Mang şi Traian Bodea – au semnat. Alături de conducerea Primăriei Oradea, de prefectul de atunci, Claudiu Pop, de şefii Muzeului Ţării Crişurilor, respectiv de mai mulţi istorici. La solicitarea bihorstiri.ro, preşedintele Pasztor a explicat miercuri, 7 iunie, care a fost motivul împotrivirii. Se pare că modul în care a fost formulat textul Memoriului nu a fost pe placul udemeristului care conduce acum judeţul. Fostul şef de la Ape a precizat că s-a întâlnit cu profesorul Mihai Drecin şi i-a expus nemulţumirile pe care le are la adresa anumitor cuvinte care pun în lumină proastă maghiarimea. Doar că, spune Pasztor, istoricul i-ar fi zis că nu e posibilă modificarea textului. Liderul CJ a dat un exemplu pentru a-şi ilustra refuzul de a semna Memoriul amintind că în text apăreau, printre altele, cuvinte ofensatoare precum „opresor”, or ideea că maghiarii au asuprit românii din această parte a ţării nu este înghiţită de reprezentanţii minorităţii şi nici de cetăţenii de etnie maghiară. În opinia lui Pasztor Sandor, dacă tot s-a pornit pe calea obţinerii titlului de Oraş al Unirii pentru Oradea, demers pentru care s-a ştiut că va fi cerută şi semnătura sa în calitate de preşedinte al CJ, ar fi fost frumos ca iniţiatorii să se consulte şi cu cei cărora au vrut să le ceară autograf. Pe de altă parte, şeful de la judeţ a mai declarat că a solicitat, totuşi, un răgaz pentru a gândi o variantă de formulare mai adecvată secolului 21, dar cei care i-au pus în faţă textul Memoriului nu au acceptat niciun compromis în acest sens în vederea obţinerii semnăturii sale.

*
Textul Memoriului:

Am aflat din mass-media națională că în cadrul manifestărilor științifice și politice programate pe plan local și național în cinstea Centenarului Marii Uniri, trei mari orașe ale țării vor primi titlul de „Capitale ale Unirii”. Este vorba de: București – Capitala tradițională a românilor din 1862 până astăzi; Iași – Capitala României în anii Primului Război Mondial (XI 1916 – XI 1918), în tragica și eroica perioadă a retragerii și rezistenței în Moldova; Alba-Iulia – orașul în care la 1 Decembrie 1918 s-a definitivat Marea Unire, iar în 1922 Regele Ferdinand și Regina Maria s-au încoronat oficial ca suverani ai României Întregite.

Pe lângă aceste nominalizări îndreptățite, credem, suntem chiar convinși, că și alte centre urbane din spațiul etno-geografic românesc și central-european, care au jucat un rol decisiv în anii 1918-1919 în lupta pentru făurirea și apărarea statului național unitar român, ar merita să fie evidențiate în acest moment aniversar. Pentru Transilvania: Oradea, Arad și Sibiu își revendică, pe bună dreptate, onoarea de „Orașe ale Unirii”. Istoricii, publicul larg iubitor și cunoscător al istoriei naționale, știu rolul important al acestor orașe în pregătirea unirii provinciei cu Regatul României.

La 12 octombrie 1918, în casa liderului politic bihorean dr.Aurel Lazăr din Oradea, în cadrul conferinței politice a Comitetului Executiv al Partidului Național Român, s-a redactat și aprobat o Declarație politică care conține principiul autodeterminării naționale a ramurii transilvănene a poporului român. Cunoscută și sub denumirea de „Declarația de la Oradea”, ea înscrie separarea definitivă a românilor transilvăneni de Ungaria și monarhia austro-ungară, luându-și viitorul în propriile mâini. Documentul va fi citit, câteva zile mai târziu, la 18 octombrie 1918, de către deputatul Alexandru Vaida Voevod, în Parlamentul de la Budapesta. Pe această cale, era adusă la cunoștința autorităților ungare și a întregii Europe decizia românilor de a nu mai face parte din monarhia dualistă și de a-și croi un destin propriu pe baza principiului autodeterminării naționale, lansat și susținut de președintele american Woodrow Wilson, acceptat la tratativele de pace de la Paris. Acest principiu politic democratic devine un adevărat vehicul al eliberării a numeroase popoare ale lumii de sub exploatarea străină. Prin momentul istoric Oradea, românii din fosta Austro-Ungarie se înscriu pe traiectul progresist al evoluției istoriei universale.

La scurtă vreme după evenimentele istorice Oradea și Budapesta, Aradul devine sediul Consiliului Național Român Central și al Gărzilor Naționale Române – un veritabil centru politic coordonator al luptei pentru organizarea Transilvaniei ca „țară românească”. Aici se poartă discuțiile cu delegația guvernului de la Budapesta, căruia i se transmite tranșant, prin cuvântul președintelui Iuliu Maniu, dorința românilor transilvăneni de a rupe definitiv legăturile cu guvernul Karolyi Mihaly. De aici se coordonează alegerea delegaților în cele 26 de comitate cu majoritate românească din provincie, pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, se impune caracterul plebiscitar spontan al tuturor acțiunilor care se vor înscrie în Hotărârea de la 1 Decembrie 1918. Sibiul va fi sediul Consiliului Dirigent, între decembrie 1918 – toamna 1919, veritabil guvern provizoriu al Transilvaniei. Menirea lui a fost de a organiza încadrarea treptată a provinciei în realitățile administrativ-juridice ale Regatului României, pregătind legi și reforme care să țină cont de particularitățile dezvoltării provinciei în epocile istorice prin care a trecut până atunci.

Alte trei mari orașe și-au legat istoria de procesul făuririi statului național român. Chișinăul Basarabiei și Cernăuții Bucovinei au adus în martie, respectiv noiembrie 1918, primele provincii în hotarele Regatului României. Principiul politic al autodeterminării naționale a fost și aici respectat, societatea românească majoritară, în frunte cu elita politică, au trecut prin aceleași faze ale autonomiei și independenței locale în cadrul versus față de puterile străine care le aveau sub control politic, Rusia și Austria. Unirea cu România a fost rezultatul firesc al dorinței majorității românești, care înțelege necesitatea consultării democratice a minorităților etnice cu care trăiau împreună. În sfârșit, Budapesta, deși capitală a opresorului maghiar, într-o perioadă plină de frământări politice, devine locația în care lideri români din Parlamentul Ungariei își declară independența politică. Tot aici, având suportul moral al unei apreciabile comunități românești locale, se constiuie Consiliul Național Român Central, repoziționat mai apoi la Arad, din rațiuni strategice, în mijlocul neamului de a cărui sprijin simțea că are nevoie. Până la urmă, națiunea maghiară poate fi recunoscătoare României pentru a o fi salvat de pegra bolșevică în vara lui 1919, Armata Română înăbușind regimul lui Kun Bela și dând o șansă democrației de tip vest-european, evoluției politice a Ungariei. Că nu a valorificat-o, prin instaurarea regimului autoritar, de dreapta a lui Horthy Miklos, este o problemă ce ține de mentalul și frustrările liderilor națiunii maghiare a momentului. După părerea noastră, alături de București, Iași și Alba Iulia, acestor mari orașe merită să li se acorde de asemenea, titlul de „Capitală a Unirii Românilor”. Orientarea proeuropeană a Republicii Moldova, Ucrainei și Ungariei ar trebui să fie un atu pentru o aniversare în comun a unui moment realmente de revigorare a principiilor democratice de respirație universală care s-au impus în Europa anilor 1918-1920.

Pe de altă parte, suntem convinși că cele două Comisii, guvernamentală și prezidențială, vor colabora împreună cu autoritățile administrative locale; Academia Română; Academia Oamenilor de Știință din România, ministerele din sfera învățământului, culturii și diplomației; universitățile; institutele de cercetare, școlile, societățile și asociațiile culturate, întreaga mass-medie – în punerea la punct, în țară și străinătate, a unui program de manifestări științifice, care să aniverseze, la cel mai înalt nivel științific și politic, Centenarul făuririi statului național unitar român.