Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mart. 22, 2017 Redacţia BihorŞtiri.ro Actualitate, Politică 0 3676 vizualizari
Într-un interviu filmat în platoul TV Bihor, șeful Primăriei Sînmartin, Cristian Laza (PSD), vorbește despre proiectele de dezvoltare pe care actuala conducere a localității vecine cu Oradea le are în derulare. Unele deja aprobate, altele în curs de aprobare, inițiativele administrației locale sînmărtinene urmează să schimbe la față comuna. Și, spune Laza, lucrurile vor fi cu certitudine mai bune pentru localitatea pe care o păstorește decât dacă aceasta ar fi fuzionat administrativ cu Municipiul Oradea. Argument: fondurile nerambursabile dedicate comunităților rurale, bani pe care se bazează, în special, edilul social-democrat.
Tot în cadrul interviului, Laza a descris proiectul de recoafare a zonei centrale a comunei Sînmartin, dar a vorbit și despre intenția de a modifica proiectul privind drumul de legătură gândit de primarul Ilie Bolojan de la Oradea. Este vorba despre o investiție controversată, fie și numai pentru că ea ar urma să demoleze minimum 2 pensiuni din Sînmartin, iar altora le-ar face existența un calvar prin traficul de mașini generat. Fost membru PNL, care a părăsit partidul din cauză că a criticat pe față planurile de unificare administrativă a Sînmartinului cu Oradea, Cristian Laza s-a referit și la scandalul juridic de la județ. Potrivit primarului, indiferent de deznodămâtul procesului, majoritatea PSD / UDMR / ALDE va rămâne în picioare, iar dezvoltarea județului va continua. Interviul va fi postat la secțiunea TV Bihor.
iul. 17, 2024 0
iun. 06, 2023 0
apr. 11, 2021 0
ian. 18, 2021 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0