În urma aprobării Consiliului Local, care a votat joia trecută realocarea unor fonduri în materie de investiții ale Electrocentrale Oradea SA, rețeaua termică primară din centru va fi reabilitată. Suma pe care Municipalitatea o prevede pentru lucrări este de 1,45 milioane lei. În paralel, urmează ca fosta Regie de termoficare să muncească și la extinderea pe strada Traian Moșoiu a rețelei secundare de încălzire centrală, banii prevăzuți pentru acest lucru fiind în cuantum de 30.000 lei. După cum menționează Municipalitatea, oportunitatea realizării celor două investiţii este dată şi de demersul de a accesa fonduri nerambursabile pentru reabilitarea şi extinderea pietonalului actual. Corso-ul ar urma să să includă zona str. Moşoiu – Piaţa Unirii – Piaţa Ferdinand, proiectul fiind inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și urmând a primi finanțare prin Programul Operațional Regional.