Un tânăr din județul Sălaj, căutat în toată Europa după ce autoritățile franceze au emis pe numele lui un mandat de arestare internațional, a fost capturat de polițiștii bihoreni. Conform Biroului de Presă al Poliției, depistarea și reținerea celui în cauză su avut loc de 1 martie, în jurul orei 15, pe raza oraşului Săcueni. Oamenii legii au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în Anglia, în care se aflau două persoane. „La solicitarea poliţiştilor de a se identifica, una dintre persoane şi-a declinat o identitate care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi falsă. Astfel, poliţiştii din Săcueni au stabilit că persoana oprită pentru control este B. G. C., în vârstă de 21 de ani, din comuna Sînmihaiu Almaşului (Sălaj), urmărit internaţional. Se pare că, în cursul lunii februarie, autorităţile franceze au emis faţă de acesta un Mandat de Arestare European, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost încarcerat în Arestul IPJ Bihor, iar Curtea de Apel Oradea trebuie să-i valideze mandatul de arestare.