Administrația Națională de Meteorologie (ANM) atrage atenția că în noaptea de luni spre marți (21/22 februarie), de pe la ora 2, iarna se întoarce în toate regiunile României. Avertizarea meteo a fost emisă la prânz și se referă la ninsori în toată țara și la depunerea unui strat de zăpadă. Adică detalii menite a-i face pe cei care se ocupă de deszăpeziri să nu închidă niciun ochi în timpul nopții. Potrivit paginii web a ANM, avertizarea va expira miercuri, 23 februarie, la ora 12.