Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:36 PM
iun. 13, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 8713 vizualizari
PNL – 17 mandate, PSD – 9 mandate, UDMR – 7 mandate, ALDE – 2 mandate. Așa stau lucrurile la CJ Bihor unde liberalii au avut ambiții mari, dar le-a lipsit un mandat pentru a putea avea automat postul de președinte. Luni, 13 iunie, lăsând să se înțeleagă că negocierile politice au fost deja finalizate sau că în mod cert vor fi încheiate în aceste zile, prefectul Claudiu Pop a semnat Ordinul de convocare a consilierilor județeni aleși în urma scrutinului din 5 iunie. Ziua cu pricina va fi cea de vineri, 17 iunie, la ora 10.
Va fi o ședință lungă în care aleșii noi vor depune jurământul și în care aceștia vor alege dintre ei un președinte al forului județean. În principiu pentru următorii 4 ani și în conformitate cu negocierile politice duse în această perioadă.
Potrivit ultimelor date de pe bursa zvonurilor politice locale, e tot mai posibilă o alianță PSD – UDMR – ALDE, care ar avea 18 voturi și ar putea contrabalansa mașinăria PNL. Liberalii ar fi mizat pe o relație (în continuare) cu UDMR, însă se nu e exclus ca liderii maghiarilor să prefere varianta cu PSD și ALDE, caz în care s-ar putea alege chiar ei cu postul de președinte al CJ. Dacă acest lucru ar deveni realitate, UDMR ar avea șefia Executivului județean, iar PSD și ALDE ar avea câte un vicepreședinte. Despre această versiune a majorității din deliberativul Bihorului, primarul Ilie Bolojan spune data trecută că ar fi un de „blocaj”. E evident, de asemenea, că în cazul pecetluirii unei asemenea alianțe (UDMR-PSD-ALDE), liberalii vor avea și doi viceprimari la Municipiul Oradea, acolo unde au majoritate califcată (18 mandate) în Consiliul Local.
În ședința de constituire de vineri, 17 iunie, va mai avea loc valdarea mandatelor consilierilor județeni, declararea Consiliului Județean ca fiind legal constituit, dar și alegerea vicepreședinților. Totodată, vor fi alcătuite comisiile de specialitate ale legislativului județean.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0