Potrivit sindicalistului-șef, deși aflat chipurile în concediu, șeful Aurotității Rutiere Române Bihor, Ioan Curpaș (cunoscut ca fiind membru fidel al PDL) a făcut în așa fel încât transportatorii să fie controlați și convocați la sediul ARR pentru diverse chestiuni legate de birocrație. Totodată, se pare că Curpaș a solicitat o listă cu firmele care au închiriat mijloace de transport pentru manifestanți. În opinia lui Morgovan, acest lucru înseamnă în mod clar o tentativă de boicotare a participării bihorenilor la marele protest din capitală, care ar trebui să însoțească procesul parlamentar de miercuri, 27 octombrie, când senatorii și deputații vor dezbate și vota moțiunea de cenzură. Menționăm că directorul ARR nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere cu privire la acuzele care i-au fost aduse.