Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iun. 05, 2015 Daniel Ardelean business 0 1645 vizualizari
Compania Rompetrol SA a înregistrat, în 28 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă. Solicitarea companiei urmează să fie analizată de judecătorii de la Tribunalul Capitalei în 8 iunie.
„La sfârşitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel Bucureşti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data de 05.01.2001. Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti privesc fapte săvârşite în perioada 1999 – 2001, cu mult înainte de anul 2007, când KazMunayGas a devenit acţionarul majoritar al grupului de societăţi din care face parte şi Rompetrol SA. După pronunţarea deciziei respective, societatea şi-a arătat toată deschiderea în cursul procedurilor legale demarate de autorităţile fiscale pentru identificarea şi evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale”, arată compania, într-un comunicat.
Punerea în executare a deciziei instanţei, inclusiv a dobânzilor legale, care în opinia autorităţilor fiscale reprezintă o sumă de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activităţile sale curente – întreruperea operaţiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investiţiilor şi implicit asupra angajaţilor, potrivit companiei.
Rompetrol arată că investiţiile realizate de companie din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din România şi achiziţia de instalaţii de foraj necesare extinderii activităţilor de profil pe plan extern depăşesc suma de 50 milioane dolari
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 10, 2024 0