Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 24, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 2097 vizualizari
Explicații pentru înfrângerea FC Bihor chiar și pe teren propriu. „A fost un meci în care am avut determinare. Am avut o primă repriză bună, dar consider că echilibrul s-a rupt la eliminarea lui Lukacs. A primit primul galben foarte ușor, al doilea, la fel, iar de acolo, jocul a luat o întorsătură nefavorabilă pentru noi. A doua repriză, Vâlcea ne-a pus sub presiune și a reușit să marcheze”, a declarat, după meci, tehnicianul orădean, Gheorghe Ghiț (foto).
„Mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm astăzi trei puncte aici. Sunt trei puncte foarte importante în economia clasamentului. Îmi pare rău de fosta mea echipă, dar asta este viața, acestea este fotbalul. Mă interesează mai puțin ce se întâmplă acum la FC Bihor. Știam că vom avea un meci foarte greu, fiindcă FC Bihor este în criză de puncte”, a precizat, la rândul său, tehnicianul vâlcenilor, Claudiu Niculescu.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0