Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 11, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1286 vizualizari
Luni, 10 octombrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 44.285 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 25 au fost pentru nereguli constatate la autovehiculele care efectuau transporturi de persoane, 17 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 13 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați șase bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice, patru sancțiuni au fost aplicate pentru opriri neregulamentare, două pentru utilizarea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, a fost sancționată o depășire neregulamentară, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Oradea / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul suspendat
Luni, 10 octombrie, la ora 07.40, pe strada Suișului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 68 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Totodată, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concetrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0