Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 23, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1086 vizualizari
Luni, 22 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe şoselele bihorene, pentru prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni sau bicicliști și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 33.640 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare.
Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 44 de pietoni, 47 de bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, o alta pentru depășire neregulamentară, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Depistat de polițiștii bihoreni în trafic, în timp ce conducea fără permis, un autoturism neînmatriculat și cu număr fals.
Luni, 22 mai, la ora 16.54, pe raza localității bihorene Sântelec, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 35 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Pentru a evita victimizarea prin accidente rutiere, poliţiştii bihoreni le recomandă pietonilor:
– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
– să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
– să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de cât de mult se grăbesc;
– să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
– în condiții meteo nefavorabile sau când e întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
– să nu traverseze prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
– copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri. Ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi, copiii imită comportamentul rutier al adulţilor!
*
RECOMANDĂRI ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 19, 2024 0
oct. 31, 2024 0
sept. 25, 2024 0
sept. 06, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0