Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 17, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 694 vizualizari
Vineri, 17 iulie, la ora 08.30, în județul Bihor erau:
• 56 persoane internate;
• 648 persoane vindecate;
• 90,25% din persoanele diagnosticate Covid-19 în județul Bihor s-au vindecat până în prezent.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 16 iulie, ora 08.00 – 17 iulie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare.
Echipele mixte de jandarmi și polițiști verificat 145 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 3.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În aceste misiuni au fost implicați 206 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 36 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 16 în patrule mixte.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 16 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0