Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Festivalul de Film și Istorii Râșnov și Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin, a organizat, pe data de 9 martie, ora 17.00, proiecția filmului documentar „Remember Iuliu Maniu – 1986”.
Declarată prin Legea nr. 247/2011 ca Ziua Foștilor Deținuți Politic, zi consacrată în calendarul ortodox și greco-catolic ca sărbătoare a celor 40 de Mucenici din Sevastia, ziua de 9 Martie a fost marcată de instituția muzeală prin proiecția, în premieră, a documentarului „Remember Iuliu Maniu – 1986”.
Realizatoarele filmului documentar, dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Orașului Oradea și Ana-Maria Borz, muzeograf la Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, alături de părintele Cristian Borz, președintele Asociației Casa Memorială „Iuliu Maniu”, au fost gazdele a peste 140 de persoane, între care s-a aflat și P.S. Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea. Consultanții documentarului au fost dr. habil. Cosmin Budeancă – Fundația Culturală Memoria și Mihai Dragomir – Asociația Mioritics.