Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 17, 2021 Daniel Ardelean Actualitate 0 929 vizualizari
Anda Vlădescu, o tânără psiholog de 33 de ani, care a accidentat intenţionat, pe 19 august, 2020, un poliţist aflat pe motocicletă care o urmărea pe Calea Eroilor din Buzău, a fost condamnată joi de instanţă la peste 9 ani de închisoare cu executare şi la plata a 200.000 de lei despăgubiri civile pentru daune morale, potrivit News.ro. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
„În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 şi 2 C.pen. condamnă inculpata Vlădescu Anda Ioana la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020, în dauna victimei POPA Adrian Dumitru”, se arată în sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Buzău.
Totodată, magistraţii au stabilit ca femeia să-i plătească poliţistului 200.000 de lei pentru prejudiciul moral suferit, dar şi peste 80.000 de lei către IPJ Buzău pentru motocicleta distrusă în accident.
Anda Vlădescu a fost arestată preventiv pe 20 august 2020 şi de atunci se află în spatele gratiilor. În după-amiaza zilei de 19 august 2020, femeia a intrat intenţionat cu maşina pe care o conducea în motocicleta lui Adrian Popa. Polițistul a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească, însă femeia nu a oprit. Polițiștul a plecat în urmărirea ei, iar la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti tânăra a virat spre stânga ca să-l lovească, moment în care motocicleta lui a fost proiectată într-un autoturism. În urma impactului, motocicleta a explodat, iar poliţistul Adrian Popa a fost rănit.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0