Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 26, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1023 vizualizari
În județul Bihor procentul de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este de 78,64%, în județul Bihor.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 162 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 216 candidați (97,30%) din totalul de 222 candidați cu dreptul de a participa la această sesiune a probei scrise. Dintre aceștia, 10 candidați s-au retras.
Astfel, din totalul celor 206 candidaţi cu lucrări evaluate, 102 candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 5 candidaţi au fost notați cu 10, iar 16 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 93 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 11 candidați.
În ce privește media finală situația este următoarea: 4 candidați au obținut media 10,00, 26 candidați medii între 9,50 și 9,99, 132 candidați medii între 8 și 9,49, respectiv 44 de candidați nu au promovat înainte de contestații.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 25 iulie și miercuri 26 iulie.
Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro, în data de 1 august.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0