Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
aug. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1753 vizualizari
Academia Femeilor aduce și la Oradea „Caravanei DA! Și eu pot!”. Aceasta reprezintă o experiență care împuternicește femeile să fie conștiente de potențialul lor și care energizează, inspiră și susține dezvoltarea personală și împlinirea, prin exemplul invitaților. Cel puțin asta susțin organizatorii care au convins și pe plan local 7 femei în vederea dezvelirii cheii succesului lor. Dar nu numai atât, căci unul dintre scopurile acțiunii Academiei Femeilor este ca, în fiecare orșa inclus în periplu, cele 7 femei care au reușit în viață să ajute alte 7 femei care vor să reușească. Vorbitoarele de la Oradea vor fi dr. Carmen Pantiș (președintele Colegiului Medicilor Bihor), deputatul Florica Cherecheș, designerul Rosalia Bot, Florina Lingurar de la Fundația Ruhama, Ligia Oală (de la portalul Succes pe tocuri), Victoria Balint (directorul artistic al Teatrului Regina Maria) și profesorul universitar Anca Dodescu (de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea). Evenimentul girat de Academia Femeilor va avea loc în 4 septembrie, de la ora 18, la Hotel Ramada. Cei care vor să audă ce se povestește acolo trebuie să plătească 50 lei. „Caravana DA! Și eu pot” a pornit la drum în luna mai și se derulează până în noiembrie.
apr. 08, 2025 0
apr. 07, 2025 0
mart. 28, 2025 0
nov. 29, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0