Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 13, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1894 vizualizari
Spre deosebire de legislatura 2008 – 2012, când 4 partide au reușit să acceadă în legislativul județean, în perioada 2012 – 2016 vor fi mai multe formațiuni politice care se vor așeza la masa mare din sala de ședințe a Consiliului Județean Bihor. Mai exact, 6. Ce-i drept, trei dintre ele fac parte dintr-o alianță politică: USL. Social-liberalii au majoritate și în forul județean, în urma alegerilor de duminică ei adjudecând 17 mandate + 1 la redistribuire. Adică, în caz de prezență completă a grupului de consilieri, 18 voturi în sprijinul președintelui Cornel Popa, ales cu 48,37%. UDMR, cu cele 19,64 procente, va primi 7 locuri în CJ, în timp ce PDL se alege tot cu 7 mandate. Ultimele două locuri au fost câștigate de partidul omului de televiziune Dan Diaconescu, care au fost votați în proporție de 5,74%.
Potrivit listelor cu candidați pe care partidele le-au depus în vederea alcătuirii CJ Bihor, vă prezentăm numele celor care ar trebui să aprobe proiecte în vederea unui trai mai bun al oamenilor din acest județ.
Grupul USL (înainte de eventuale renunțări la mandate) ar urma să fie format din: Ioan Mang (președintele PSD Bihor, senator în funcție), Dumitru Voloșeniuc (PNL, consilier în funcție), Dumitru Copil (PSD, consilier în funcție), Traian Bulzan (PNL, consilier în funcție), Emilian Pavel (PSD, consilier în funcție), Viorel Pop (PNL, consilier în funcție), Valentina Butișcă (PSD), Nicolae Gherdan (PNL), Dan Derșidan (PSD), Dacian Foncea (PNL, fost manager al Spitalului de Pneumoftiziologie de la Oradea, apropiat al primarului Ilie Bolojan), Marius Rotar (PSD), Florin Birta (PNL, consilier în funcție), Călin Maghiar (PSD), Ioan Sala (PNL), Florin Bogdan (PSD), Ovidiu Bezi (PNL, consilier în funcție), Smaranda Scridon (PNL, fosta șefă a Finanțelor bihorene și ex-director economic în CJ) și Traian Bogdan (PC).
Senatorul Mang va trebui să aleagă între funcția de parlamentar și cea de ales județean. Culmea este că nu ar fi exclus ca liderul PSD să prefere să revină în Bihor, după ce i s-a șifonat urât imaginea în urma scandalului plagiatului care l-a făcut să demisioneze de la șefia Ministerului Educației. Iar la toamnă, legislativele uninominale vor fi într-un singur tur. Dacă în 2008 nu și-a câștigat Colegiul, e greu de crezut că va reuși de data asta, fie și cu tot USL-ul în sprijinul lui. Dacă, totuși, decide să rămână senator, lista USL urcă cu o poziție, deci devine eligibil și locul 20 de pe listă (Traian Costa).
În ceea ce privește reprezentanții UDMR în CJ, în legislatura 2012 – 2016, aceștia vor fi: Kiss Alexandru (vicepreședinte încă în funcție al consiliului), Szabó Stefan-Gheza, Forró László, Szabó Ödön (consilier în funcție), Turucz Maria, Kiss Sandor-Elek (consilier în funcție) și Sárközi Alexandru (consilier în funcție). S-ar putea ca și în cazul maghiarilor să asistăm la o renunțare, asta dacă USL nu-i va oferi un post de vicepreședinte lui Kiss. După două mandate în care a fost la butoane (președinte în 2004 – 2008 și vice în 2008 – 2012), acesta ar putea considera că e înjositor pentru el să presteze ca „simplu” consilier.
Cu același număr de mandate precum colegii de la UDMR, democrat-liberalii contabilizează și ei o reducere a numărului de aleși proprii din CJ Bihor. Grupul PDL ar urma să aibă următoarea componență: Radu Țîrle (fost președinte și candidatul perdant pentru funcția supremă), Ionel Avrigeanu (consilier în funcție), Liviu Laza Matiuța, Florian Oros, Mircea Straniș, Dorel Dume (consilier în funcție) și Călin Mocan. Din nou, este posibil ca persoana care conduce lista să nu dorească să rămână consilier și să renunțe chiar acum sau, eventual, după alegerile generale, în cazul în care rămâne în PDL și dacă va câștiga în Colegiul în care partidul ar urma să îi dea șansa să candideze. Dacă îi va da șansa să candideze.
În fine, cei doi membri ai Partidului Poporului Dan Diaconescu, care vor activa în plenul CJ Bihor, sunt Ioan Lascău (președintele interimar al filialei bihorene) și Ioan Hule (candidatul pentru funcția de președinte). Acesta din urmă a luat doar 6,40% din voturile valabil exprimate.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0