Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 13, 2021 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1196 vizualizari
Miercuri, 13 ianuarie, la ora 8:30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 575 doze de vaccin efectuate la 12.01.2021.
• 103 cazuri confirmate în ultimele 24 ore;
• 257 persoane internate;
• 16975 persoane vindecate de la începutul pandemiei;
• 795 persoane decedate de la începutul pandemiei.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 12 ianuarie 2021, ora 08:00 – 13 ianuarie 2021, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1745 persoane carantinate și 798 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 108 societăți comerciale și 68 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale, din care 35 cu avertisment scris și 95 cu amenzi în valoare de 21.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 279 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 46 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 28 au acționat în patrule mixte aplicând 13 sancțiuni contravenționale din care 6 cu avertisment scris și 7 cu amenzi în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 21 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 29 cadre ale ISU „Crișana“.
Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea declară: “Începem anul cu speranța că vaccinarea ne va permite să revenim cât mai curând la o viață normală, cu toții. Decizia de a ne vaccina ține de fiecare dintre noi, dar numai împreună, printr-un efort comun, putem pune capăt pandemiei. Până atunci însă, trebuie să respectăm în continuare regulile și măsurile sanitare, care și-au dovedit deja eficiența”.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0