Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 16, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 7128 vizualizari
A 5-a ediție a decernării Premiului Mozes, instituite în 2011 de ministrul de atunci al Sănătății, Cseke Attila, a avut loc sâmbătă, 16 mai, în sala mare a Primăriei Oradea. Din nou 4 persoane care lucrează în sistemul medical pe post de asistentă / asistent au avut prilejul să preia laurii simbolici pentru activitatea derulată în slujba bolnavului. Cel pentru care a trăit și medicul orădean Mozes Karoly, cetățean de onoare al orașului, întemeietor al Școlii Sanitare de la Oradea, loc în care au învățat tainele meseriei zeci de promoții de asistente și de asistenți medicali. Același Mozes a fost și autorul cărții „Tehnica îngrijirii bolnavului”, volum care a fost reeditat de mai multe ori și care rămâne un fel de Biblie în domeniu.
Toți cei 4 premiați de azi au învățat din cartea respectivă, au avut ocazia să absolve Școala Sanitară fondată de dr. Mozes și unii chiar l-au avut pe acesta profesor în timpul studiilor post-liceale. Decana de vârstă a laureaților din 2015 este Ileana Legmann, asistentă-șefă la Clinica de Chirurgie de la Spitalul Județean, fostă elevă a lui Mozes Karoly. Aceasta a avut parte de un laudatio citit de șeful de secție, chirurgul Mircea Pop. Legmann a terminat Școala Sanitară în 1977 și provine dintr-o generație de asistente care au avut ocazia să lucreze cu câțiva dintre cei mai renumiți medici locali (ex: Krisar Zoltan sau Iosif Coș). În funcție din toamna anului 1992, as-șefă Ileana Legmann a fost descrisă ca fiind o foarte bună profesionistă, care a dat dovadă și de calități organizatorice deosebite mai ales în ultimii ani de permanente schimbări, modificări, rearanjări în interiorul Spitalului Județean. Emoționată, laureata Premiului Mozes a subliniat rolul esenția pe care regretatul medic și modul acestuia de abordare a bolnavilor l-au avut în formarea ei profesională.
Dr. Gheorghe Bumbu, șeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Județean a avut ocazia să își laude una dintre cele mai vechi colaboratoare, pe asistenta-șefă Daniela Gherle. Aceasta lucrează din 1995 la Urologie, iar din 2004 deține funcția actuală, premiul de azi fiind, potrivit celor declarate de Bumbu, „recunoașterea profesionismului”. Iar de calitățile, chiar și manageriale, ale Danielei Gherle este nevoie și pentru ca secția să reușească să facă „acele economii pe care ni le cere conducerea spitalului, bunul meu prieten Carp”, a mai spus glumind urologul. În scurta sa alocuțiune asistenta-șefă premiată l-a omagiat și pe primul ei șef de la spital, pe dr. Ludovic Silaghi.
Partea bihoreană a decernării s-a încheiat cu un laudatio rostit de medicul aleșdan Kovacs Ferenc, care a prezentat-o pe Felicia Costin, asistentă cu vechime, absolventă a Școlii Sanitare de la Oradea în 1983. Aceasta, pentru a arăta cât de mult a însemnat pentru ea cartea scrisă de Mozes Karoly, a adus la Primărie volumul pe care îl are de vreo 35 de ani, același din care a învățat în perioada de formare profesională.
Aspectul regional al Premiilor Mozes a fpst păstrat și în acest an. După ce, în 2014, o persoană din Satu Mare a fost laureată, pe lângă trei bihoreni, de data asta a fost rândul județului Sălaj. Cuvintele introductive ale lui Mihai Pop de la Spitalul Județean din Zalău l-au adus în fața celor prezenți pe asistentul de bloc operator Barta Attila. După post-liceala sanitară, acesta s-a angajat la acea unitate medicală în 1978, iar funcția de asistent-șef o ocupă de acum 17 ani. Bărbatul e descris ca fiind 100% dedicat meseriei, bun profesionist și mereu disponibil – chiar și noaptea – atunci când e nevoie de două mâini suplimentare în cadrul unei intervenții chirurgicale mai problematice.
Inițiatorul Premiilor Mozes, deputatul Cseke Attila s-a arătat din nou foarte mișcat de evenimentul festiv. El a explicat că pentru acest an s-a decis ca asistenți și asistente din domeniul chirurgical (unul „greu, dar foarte nobil”) să fie în atenția Fundației pentru Sănătate în vederea evidențierii. De asemenea, fostul ministru a menționat că, așa cum dr. Mozes a lăsat în urma lui o instituție de învățământ etalon și o carte care rămâne reper în domeniu, așa și asistentele / asistenții premiați sâmbătă au lăsat în urmă nenumărați pacienți mulțumiți. Iar făcând asta „sunteți urmași vrednici ai dr. Mozes”, a conchis Cseke Attila.
Ca în anii trecuți, invitatul special al momentului festiv a fost fiul regretatului medic orădean. Mozes Gabor, doctor și el, a revenit la Oradea din Israel în mod special pentru acest eveniment și le-a prezentat celor adunați în sala mare a Primăriei câteva slide-uri cu ultimii ani din viața tatălui său. Fiul îl descrie pe dr. Mozes Karoly drept un îndrăgostit de meseria lui și de orașul Oradea. Seniorul a revenit aici cu drag, până a putut face acest lucru din punct de vedere fizic, iar pozele prezentate ni l-au arătat pe dr. Mozes și în sediul Primăriei, în ziua în care, în anul 2003, Consiliul Local i-a decernat diploma de Cetățean de Onoare. Mozes jr. și-a amintit și de gestul pe care administrația Filip l-a făcut în 2006, când pe str. Iosif Vulcan, la fostul domiciliu al regretatului doctor, a fost dezvelită o plăcuță comemorativă.
Președintele Fundației pentru Sănătate, dr. Foldes Adalbert, deși nu într-o perfectă stare fizică, a ținut fie prezent la evenimentul de sâmbătă, 16 mai. Fostul consilier local orădean le-a cerut celor din breasla asistenților să fie mai tari pe poziție, să își ceară drepturile și să conștientizeze că sunt extrem de importanți în procesul de vindecare a pacienților interneți în spital. De asemenea, dr. Foldes și-a manifestat speranța că Statul va începe să acorde o mai mare atenție acestei profesii pe care dr. Mozes Karoly a ridicat-o la loc de cinste, menționând că în străinătate există și va continua să existe o cerere extraordinar de mare pentru asistenții români. Iar pentru că urmează un an electoral și deoarece a constatat că reprezentarea acestei meserii este cam egală cu zero în diversele foruri reprezentative ale cetățenilor, Foldes Adalbert le-a cerut asistenților și asistentelor să participe „mai activ la viața comunității” și „să avem asistenți medicali în Consiliul Local, în Consiliul Județean și în Parlament”.
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0