Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 31, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1183 vizualizari
Joi, 30 decembrie, pe strada Arany János din Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai împreună cu cei ai Secţiei nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic o femeie de 50 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în autoturismul respectiv, pe bancheta din față, 4.000 de obiecte pirotehnice (40 de pachete a câte 100 de bucăți, cu trei focuri fiecare), din categoria P1, fără documente de proveniență și fără a fi autorizată în acest sens.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, iar obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase continuă cercetările în cauză.
*
Reamintim cetăţenilor faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an!
Poliţiștii bihoreni vă reamintesc că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii bihoreni vor acţiona, în continuare, pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0