35% stadiul lucrărilor la Pasajul suprateran Metro, din Oradea

default

Lucrările avansează într-un ritm susținut la pasajul rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei, pe DN1 (în apropierea magazinului Metro). Prin realizarea acestui pasaj, traficul rutier pe direcția Oradea – Cluj se va descongestiona.

Astăzi, 3 decembrie 2025, a început asfaltarea bretelei laterale, pe sensul de mers dinspre Centura Oradea spre Centura Oșorhei. După finalizarea bretelelor laterale, traficul rutier va fi deviat pe acestea pentru a începe lucrul la rampă. La cea de-a doua rampă, cea dinspre Oșorhei înspre Centura Oradea, lucrările avansează.

Potrivit contractului, lucrările ar trebui finalizate până la 30 iunie 2026.

Pasajul va avea o lungime totală de 560 de metri, iar valoarea contractului este de 21.849.936,72 lei, fără TVA. Lucrările sunt executate de firma PORR Construct.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

8 pasaje rutiere în total

Consiliul Județean Bihor a finalizat lucrările la primul din cele 8 pasaje rutiere câte vor fi realizate în total. Traficul a fost deschis pe Pasajul Oșorhei în 21 noiembrie 2025.

Lucrările la alte 6 pasaje rutiere sunt în diferite etape, în Oradea și Zona Metropolitană Oradea.

Lucrările au început la 3 pasaje: un pasaj suprateran pe Calea Aradului, pe DN79, un pasaj suprateran la ieșirea din Oradea spre Biharia, pe DN19, și un pasaj subteran la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului. Lucrările urmează să înceapă la un pasaj subteran pe Calea Aradului, la intersecție cu Centura Oradea.

Cel de-al șaselea pasaj va fi construit pe Centura Oradea peste calea ferată care face legătura între Oradea și Băile Felix, iar cel de-al șaptelea va fi un pasaj suprateran construit pe strada Matei Corvin.

Distribuie