Actualizat octombrie 31st, 2024 9:48 PM
oct. 30, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 604 vizualizari
Primarul Florin Birta a felicitat azi, 30 octombrie, cele 34 de cupluri prezente în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de Aur”.
Aflat la cea de-a XII-a ediție din acest an, evenimentul este organizat de municipalitate în semn de prețuire pentru familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea.
Primarul Florin Birta s-a adresat celor prezenți: „Cred că și dumneavoastră vă amintiți cu drag acel moment în care v-ați dat mâna și ați ajuns la frumoasa vârstă de 50 de ani împreună. Ceea ce nu e un lucru ușor. Sunt convins că ați trecut și prin greutăți, și prin lucruri mai bune, și prin supărări dar fiind alături unul de celălalt ați reușit să ajungeți azi aici împreună și să fiți un model pentru noi toți. Dumneavostră ne-ați oferit nouă, copilor, nepoților dumneavoastră un model demn de urmat, iar eu vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru orașul Oradea, pentru județul Bihor și vă mulțumesc pentru că existați în viețile noastre”.
Festivitatea de premiere a avut loc în prezența seniorilor și a familiilor lor, fiecare pereche primind o diplomă aniversară, însoțită de flori și de un premiu în bani în cuantum de 1.000 lei.
Compartimentul de Stare Civilă primește în continuare cereri de la cei care împlinesc 50 de ani de căsnicie, la camera 12 parter, aflată în clădirea Primăriei. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0259/408824.
oct. 25, 2024 0
oct. 25, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0