Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
aug. 03, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2221 vizualizari
În perioada 31 iulie – 2 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 317 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 119.700 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare, au fost constatate 17 infracțiuni și 11 tamponări.
210 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 29 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați trei bicicliști, trei conducători auto au fost sancționați pentru lipsa inspecției tehnice periodice, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip ”mâini libere”, au fost sancționate şase depășiri neregulamentare, iar 58 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Atsfel, vineri, 31 iulie, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Ciumeghiu, a fost depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din comuna Dobreşti, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Oradea / Depistat în trafic, în timp ce conducea fără permis şi sub influenţa alcoolului
Luni, 3 august, la ora 02.30, un tânăr de 22 de ani, din comuna Năpradea, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ogorului din municipiul Oradea, nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițiștilor. S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit în cartierul Tineretului din Oradea, pe un drum neasfaltat.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri orădeni.
*
Tăuteu / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis şi sub influenţa alcoolului, un autoturism sustras în scop de folosinţă
Duminică, 2 august, la ora 08.46, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U.112 că pe drumul judeţean 191/A, în localitatea bihoreană Tăuteu, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma investigaţiilor efectuate la faţa locului, s-a constatat că la 2 august a.c., în jurul orei 08.40, un tânăr de 21 de ani, din comuna Tăuteu, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 191/A, în localitatea Tăuteu, pe direcţia Popeşti – Marghita, s-a angajat în depăşirea regulamentară a unui vehicul cu tracţiune animală, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un autoturism, care staţiona pe podul de acces al unui imobil.
Cel în cauză a prezentat pentru control un permis de conducere provizoriu, eliberat pe numele său de autorităţile din Marea Britanie, care nu îi conferă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o cocnentraţie alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii îl bănuiesc pe acesta că ar fi sustras autoturismul pe care îl conducea de pe raza localităţii Chişlaz, unde se afla împreună cu proprietarul autovehiculului, pentru a se deplasa până la domiciliul său după diverse bunuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri din Marghita.
*
Depistați în trafic, în timp ce conduceau fără permis
Duminică, 2 august, în jurul orei 18.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din localitatea Gepiu, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Salonta, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot duminică, 2 august, la ora 20.20, pe drumul judeţean 676/B, în localitatea bihoreană Șerghiș, poliţiştii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd au depistat în trafic un tânăr localnic de 17 ani, în timp ce conducea o motocicletă, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, vineri, 31 iulie, la ora 17.50, pe drumul public din localitatea bihoreană Dernişoara, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita au depistat în trafic un localnic de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0