Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
mart. 13, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1102 vizualizari
Zona Metropolitană Oradea (ZMO) este lider de proiect în cadrul unui nou demers comun inițiat în parteneriat cu Primăria Debrecen. „Planificarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier la nivelul polilor urbani Oradea si Debrecen” (Crosstrans) este o idee generată de mai mulți factori. Potrivit directorului general al ZMO, Ciprian Barna (care este și manager de proiect), printre acești factori se numără „lipsa unor date precise cu privire la mobilitatea cetăţenilor, existenta unei repartizări modale dezechilibrate, circulaţia excesiv direcţionată de-a lungul principalelor artere, concentrarea activităţilor şi extinderea urbană”. Astfel, a apărut fenomenul de mobilitate forţată precum, dar, spun cei care au elaborat proiectul, zona se confruntă şi cu inexistenţa unei reţele integrate de transport metropolitan la nivelul celor două aglomerări urbane. Suma accesată pentru implementarea Crosstrans este de 298.470 euro, din care contribuția Uniunii Europene este în procent de 85%, cofinanțarea Statului se ridică la 10,53%, iar ZMO și Primăria Debrecen contribuie cu un total de 4,47%. În cadrul proiectului va fi creat un cadru de analiză şi planificare pentru dezvoltarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier. Pentru a se ajunge la rezultatul dorit, urmează ca cei doi parteneri să lucreze la realizarea a două studii de mobilitate (numărarea şi analiza traficului în Oradea şi Debrecen, inventarierea şi analiza mobilităţii pasagerilor pe reţelele de transport public local, analiza facilităţilor de parking, piste ciclabile şi zone pietonale, ale aspectelor de siguranţă în circulaţie, accesibilitate şi mediu, colectarea şi analizarea datelor cu privire la integrarea transportului extern în cel local). Totodată ambele părți implicate vor elabora câte un plan de dezvoltare a transportului local/metropolitan. Pentru asta, vor fi luate în calcul următoarele: extinderea sistemelor de transport publice locale la nivel metropolitan şi transfrontalier (pe baza analizelor cost-beneficiu pe fiecare traseu în parte), posibilitatea de dezvoltare a unor noi căi/direcţii de transport, construcţia unor puncte intermodale intre autobuze şi tramvaie, dar și regândirea / elaborarea strategiei de transformare/reconstrucţie a infrastructurii de transport în vederea îmbunătăţirii fluxului de trafic. Data până la care aceste studii vor trebui realizate este 28 februarie 2013.
iul. 19, 2024 0
nov. 08, 2023 0
oct. 03, 2023 0
apr. 28, 2022 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0