Actualizat aprilie 17th, 2025 2:03 PM
nov. 14, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1268 vizualizari
Potrivit unui rezumat al acțiunii, transmis de Biroul de Presă al IPJ Bihor, au fost organizate 131 de filtre rutiere, au fost constatate 60 de infracţiuni (printre care 21 judiciare şi 19 economico–financiare), au fost depistate 46 de persoane suspecte de comiterea unor infracţiuni, au fost verificate 174 de autoturisme suspecte şi a fost depistat un autoturism sustras. Totodată, au fost controlate 197 de unităţi comerciale, 336 de obiective asigurate cu pază şi au fost puse în aplicare 7 mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Forțele de ordine au aplicat 1.282 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 266.075 lei. 32 de permise de conducere au fost suspendate și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare. În cadrul Riposta au mai fost confiscate bunuri în valoare de 118.820 lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative. Concret, spre exemplu, polițiștii l-au fost depistat şi reţinut pe cetățeanul orădean A. P. (28 de ani), urmărit internaţional, față de care Judecătoria Oradea a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, dispunând revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând să execute această pedeapsă în regim de detenţie. Purtătorul de cuvânt al Poliției bihorene, inspectorul principal Alina Dinu mai informează că angajațtii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei alături de agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare şi de poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă l-au identificat, prins şi reţinut pe K. Z. (36 de ani), tot din Oradea, condamnat de magistraţii Judecătoriei Oradea la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Recolta acțiunii Riposta mai conține și alte două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate puse în aplicare: cel emis de Judecătoria Oradea faţă de orădeanul C. G. (35 de ani), condamnat la 5 ani închisoare pentru furt calificat şi cel emis tot de Judecătoria Oradea faţă de V. L. O. (33 de ani),orădean și el, condamnat la 2 ani închisoare tot pentru furt calificat. Pentru imagini de la acțiunea bihoreană din cadrul Riposta, accesați filmul atașat.
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0