Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mart. 27, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1555 vizualizari
Trei orădeni suspectați că, în perioada 2009 – 2011, în calitate de reprezentanţi de drept şi de fapt ai unor firme din municipiu Oradea, i-ar fi ajutat pe reprezentanţii unei alte societăţi orădene să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat au ajuns în spatele gratiilor din Arestul IPJ Bihor. Reținerea pentru 24 de ore s-a produs miercuri, 26 martie. Protagoniștii au 66, 41, respectiv 60 de ani și ar putea fi trimiși în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală. Biroul de Presă al Poliției bihorene transmite că respectivii „ar fi emis în favoarea societăţii beneficiare facturi fiscale ce atestau operaţiuni nereale, reprezentând prestări de servicii în domeniul construcţiilor şi chirie utilaje, în vederea înregistrării acestora sub forma unor achiziţii fictive în evidenţele contabile ale societăţii”. Paguba calculată de investigatori e de 3.217.310 lei. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este instanța care trebuie să decidă dacă cei trei vor fi arestați preventiv pentru 29 de zile. De acest dosar se ocupă oamenii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, aceștia încercând și să recupereze prejudiciul provocat bugetului de stat.
mai 24, 2017 0
feb. 21, 2017 0
feb. 20, 2017 0
feb. 16, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0