Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
mart. 31, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1723 vizualizari
24 de ore în spatele gratiilor este prima parte a experienței punitive de care au parte 3 tineri din Uileacu de Beiuș, respectiv Tinca. Aceștia au fost prinși de poliţişti din Beiuş (care au colaborat cu colegi de la Tinca) după cel puțin două presupuse furturi comise. Cei în cauză au între 18 și 20 de ani și sunt bănuiți că, în noaptea de 19 spre 20 martie, ar fi sustras un acumulator auto de pe o autobetonieră parcată pe drumul judeţean 709/A, între Uileacu de Beiuş și Pietrani. De asemenea, aceeași „trupă” ar fi proceat, în aceeași noapte, la sustragerea unui acumulator electric de la semaforul temporar pentru dirijarea circulaţiei, montat pe DN 76. Având o fixație pe acest tip de obiecte, cei trei tineri ar fi furat și un acumulator auto de pe tractorul unui septuagenar din Suplacu de Tinca, respectiv un alt acumulator de pe un alt tractor aparţinând unui bărbat din același sat. Polițiștii spun că prejudiciul total cauzat este de 1.600 lei. Obiectele cu pricina au fost recuperate. „Poliţiştii beiuşeni i-au reţinut pe cei trei pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar marţi, 31 martie, aceştia vor fi prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi la Judecătoria Beiuş, cu propunere de arestare preventivă”, relatează subcomisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
mart. 11, 2025 0
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0