Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 19, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 1283 vizualizari
Marți, 18 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, pe strada Oradiei din municipiul Salonta, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Salonta au identificat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Vadu Izei, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism cu care transporta 50.000 de țigarete (2.500 de pachete de țigări) marcate necorespunzător, diverse sortimente, disimulate într-un loc special amenajat, în locul roții de rezervă din portbagaj.
În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul de 45 de ani fiind bănuit de comiterea infracțiunii de „deținere de către o persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VIII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete”.
Totodată, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a țigaretelor marcate necorespunzător, precum și indisponibilizarea autoturismului cu care au fost transportate.
Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului prin deținerea cantității de 50.000 țigarete marcate necorespunzător este estimat la aproximativ 20.000 lei.
iul. 25, 2023 0
iul. 31, 2020 0
feb. 25, 2020 0
nov. 23, 2018 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0