Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
dec. 22, 2015 Andrei Şandor Actualitate 1 2218 vizualizari
Un număr de 24 de persoane cu vârste cuprinse între 26 și 61 de ani, având domiciliile în Oradea, Bratca, Bălnaca, Viișoara și Balc, au ajuns sub lupa polițiștilot de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul. Oamenii legii au investigat cazul celor de mai sus și se pare că, timp de un an și jumătate, oamenii cu pricina ar fi indus și menținut în eroare patru unităţi bancare din Bihor. Cei în cauză au intenționat să obţină credite de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri false din care reieşea, în mod nereal, că ar fi angajaţi şi că ar realiza venituri salariale sau ar fi beneficiari ai unor pensii de invaliditate. „Două dintre cele 24 de persoane cercetate în această cauză, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 45 de ani, sunt bănuite că ar fi falsificat respectivele documente, care au fost folosite pentru obținerea a 23 de credite de nevoi personale, din care nouă au fost acordate de către unitățile bancare”, transmite Poliția. Desigur, după obținerea creditelor, ratele lunare aferente nu au mai fost achitate, iar prejudiciul total provocat se ridică la 77.846,55 lei. Dosarul celor 24 de persoane a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Anchetatorii cer trimitere în judecată a celor implicați în fărădelegea săvârșită în perioada iunie 2013 – decembrie 2014.
mart. 11, 2025 0
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
One thought on “24 de bihoreni cercetați pentru că au luat credite cu acte false”