Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
aug. 17, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2802 vizualizari
În perioada 14– 16 august, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 303 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 107.025 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate 16 infracțiuni și 10 tamponări.
216 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 27 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, patru sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 12 depășiri neregulamentare, șapte conducători auto au fost sancționați pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, vineri, 14 august, la ora 18.15, pe Șoseaua Borșului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 148 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
ATENŢIE!
– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
*
Beiuș / Implicată într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea fără permis
Duminică, 16 august, la ora 16.09, polițiștii Biroului Rutier Beiuş au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 într-o parcare de la ieşirea din municipiul Beiuș, pe drumul județean 764, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
În urma verificărilor efectuate la fața locului de polițiștii rutieri bihoreni, s-a constatat că o femeie de 30 de ani, din comuna Scărișoara, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a acroșat 2 autoturisme care erau parcate regulamentar, în parcarea respectivă.
Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuş.
*
Cercetaţi penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
Duminică, 16 august, la ora 21.24, pe D.N.76 Beiuș – Drăgănești, polițiștii rutieri beiușeni au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna Tărcaia, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, sâmbătă, 15 august, la ora 23.15, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot sâmbătă, 15 august, la ora 16.30, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Hidişelu de Jos, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, duminică, 16 august, la ora 00.30, pe drumul județean 763, în localitatea bihoreană Chișcău, polițiștii din Ștei au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, vineri, 14 august, la ora 19.05, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentrație alcoolică de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sâmbătă, 15 august, la ora 01.53, pe drumul județean 767/C, în localitatea bihoreană Dobreşti, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
mart. 12, 2025 0
mart. 11, 2025 0
dec. 19, 2024 0
aug. 12, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0