Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 20, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1877 vizualizari
Un pastor din Statele Unite a decretat că sâmbătă, 21 mai 2011, va fi Ziua Judecății. De asemenea, conform calculelor pe baza unor date biblice, 21 octombrie 2011 va însemna Sfârșitul Lumii.
Pastorul Harold Camping, care a mai prezis apocalipsa și în 1994, susține că a reușit să calculeze foarte clar: pe 21 mai, de Ziua Judecăţii, va începe şi înălţarea la cer (urcarea în ceruri a oamenilor aleşi de Dumnezeu). Totodată, pe 21 octombrie, lumea va fi distrusă de foc. Americanul spune că se împlinesc 7.000 de ani de la potop și 13.023 ani de la creare. Conform explicațiilor răspândite prin broșuri și difuzate pe posturile de radio aflate în proprietatea lui Harold Camping (acesta fiind cunoscut ca având o avere de aproximativ 100 milioane de dolari!), „în Ziua Judecăţii, 21 mai 2011, va începe această perioadă de 5 luni de chinuri îngrozitoare pentru toţi locuitorii pământului. Va fi 21 mai când Dumnezeu va ridica din morminte pe toţi cei ce au murit vreodată. Cutremurele vor distruge lumea întreagă şi pământul nu va mai acoperi uciderile. Oamenii care au murit ca indivizi salvaţi vor experimenta învierea trupurilor lor şi imediat vor părăsi această lume pentru a fi cu Domnul pentru totdeauna. Cei ce au murit nesalvaţi se vor ridica de asemenea, dar numai pentru a răvăşi trupurile lor neînsufleţite pe faţa pământului. Moartea va fi pretutindeni”. Panouri prevestitoare ale Apocalipsei au apărut și într-o serie de orașe din România.
ian. 13, 2024 0
nov. 21, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0