Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
feb. 07, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1432 vizualizari
Partea cea mai palpabilă din bilanțul unei instituții este cea în care sunt prezentate cifrele. De regulă, cifrele care arată sumele de bani pe care unitatea respectivă le-a încasat, respectiv cuantumul amenzilor date, în caz că poate fi vorba despre așa ceva. Insepctoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor este o instituție de acest gen, dar care, mai ales în ultimii ani, a pus accentul pe avertismente și consiliere. Dar amenzile încă mai sunt de neocolit. La prezentarea activității pe anul 2016, inspectorul-șef Marius Rotar (foto) a arătat că în urma celor 4.515 controale la diverse unități, angajații au dat 5.536 sancţiuni contravenţionale, din care 868 au fost amenzi. Suma totală a acestora e de 5.547.300 lei. Au mai fost distribuite 4.668 de avertismente.
Potrivit informațiilor făcute publice de șeful ITM Bihor, în privința domeniul Sănătate și Securitate în Muncă, au fost făcute 1.943 de controale în cele 12 luni ale anului trecut, fiind descoperite „numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare”. Inspectorii au aplicat 3.216 sancţiuni contravenţionale, amenzile fiind în cuantum total de 1.018.000 lei. Și în domeniul relaţiilor de muncă au fost descoperite nereguli: în cadrul celor aproape 2.600 de controale, cele 670 de amenzi au adus în pușculița Statului suma de un milion de euro (4.529.300 lei). Pentru muncă fără forme legale, ITM Bihor a dat, în 2016, 2.320 de sancțiuni din care 198 au fost amenzi de 3.178.000 lei, iar pentru neconformităţi altele decât munca fără forme legale angajatorilor le-au fost tăiate 472 de amenzi în cuantum de 1.351.300 lei.
oct. 07, 2024 0
aug. 13, 2024 0
iul. 16, 2024 0
iun. 10, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0