Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Raed Arafat, a inițiat o campanie prin care entitatea pe care a fondat-o, SMURD, să fie înzestrată cu un nou mijloc de transport: un avion medical dotat conform cerințelor de terapie intensivă. Campania „Nu lăsa distanța până la spital să devină incurabilă” a fost lansată la Târgu Mureș, în cursul zilei de ieri (5 martie). Potrivit dr. Arafat, preluat de presa centrală, ideea achiziționării unui avion pentru SMURD a venit mai ales din considerente financiare. „Cu siguranţă fondurile din 2%, izolate, singure, nu vor fi suficiente, aşa că vom apela şi la alte forme de sponsorizare. Vom achiziţiona un avion complet dotat, de terapie intensivă, care să ne permită transportul în condiţii optime a pacienţilor. Vom renunţa să mai închiriem avionul pentru că este foarte costisitor”, spune fondatorul SMURD. De asemenea, subsecretarul de stat în MS a precizat că au fost cazuri în care avionul închiriat era ocupat și nu a putut fi folosit pentru urgența medicală. Potrivit site-urilor specializate, costul unui avion special (dotat), nou, de genul celui pe care dr. Raed Arafat l-ar dori pentru SMURD este de 5 milioane euro. Dacă acest proiect inițiat se va materializa, va mai rămâne o singură problemă și anume cea că, în timp ce accidente foarte grave și care ar necesita un asemenea transport de răniți se pot întâmpla oriunde, avioanele nu pot ateriza/decola în orice loc. În 2011, SMURD va face o campanie națională țintită pentru a convinge populația să doneze 2% din impozit pentru scopul descris mai sus.