Anul acesta, Asociația S.O.S. Autism Bihor vă invită să luați parte la cele două evenimente pregătite pentru a marca această zi,
– 2 aprilie, la ora 20,30 în Piața Unirii, pentru a aprinde culoarea albastră pe clădirea Primăriei Oradea și pe podul Centenarului, cu dorința a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă persoanele cu autism. Această acțiune va fi posibilă cu sprijinul și implicarea Primăriei Oradea, și face parte dintr-o serie de manifestări similare naționale și internaționale, dedicate acestei zi, ,,Luminează albastru pentru autism”.
– 5 Aprilie, la ora 18, la Sala de evenimente Solay, evenimentul caritabil ,,Împreună pentru autism”, care are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea activităților Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități S.O.S. Autism Bihor.
Seara caritabilă îl va avea ca invitat special pe Ovidiu Lazăr, care spune despre el ca și-a descoperit pasiunea pentru muzica de mic copil, atunci când cânta alături de tatăl său, știind de la vârstă fragedă că locul său este pe scenă. A evoluat ca elev al profesoarei Valeria Miscutia de la grupul Vivere, cucerind nenumărate trofee la festivaluri muzicale. Ovidiu și-a continuat studiile la Centru Professione Musica din Milano, fiind licențiat în canto. A participat la emisiunile televizate ,,Vocea României” și ,,The voice of Italy”. In prezent Ovidiu este președintele Asociației ,,Enjoy Music” din Oradea (lângă Episcopia Greco-Catolică).
Momentele de dans ale serii vor fi susținute de dansatorii talentați de la Torja Dance Academy.
De asemenea invitații noștri vor avea parte de o licitație de obiecte, donate de oameni cu suflet, din diferite domenii, artă, sport și artiști handmade.
Așteptăm, la fel ca în fiecare an, să ni se alăture, sponsori, parteneri, prieteni, colaboratori, oricine dorește să sprijine Centrul de Zi, unde tinerii noștri își continuă activitățile de recuperare și reabilitare.
Invitații vor avea parte de un meniu special compus dintr-un fel principal de mâncare, candy bar, oferit de Cofetăria La Torta, degustare de hamon by cortadore Nelu Matei, băuturi alcoolice și răcoritoare.
Instantaneele și cele mai reușite momente vor fi surprinse de Sabadus Ionut Sebastian, de la Dream Art Ivents Oradea. Mia Mance și Claudiu Mance cu Photo Retro, vor realiza cele mai frumoase amintiri de la aceasta seară. Partenerii media ai evenimentului sunt Kiss Fm și Magic Fm.
Sponsorul principal și partenerul nostru pentru acest eveniment este Sala de Evenimente Solay prin domnul Claudiu Keseru și doamna Mariana Keseru.