Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 12, 2018 Adrian Popa Actualitate 0 895 vizualizari
În perioada 9 – 11 noiembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 120.005 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare, au fost constatate 11 infracțiuni și 20 de tamponări.
173 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 26 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 11 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, trei pentru conducere sub influența alcoolului, iar 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, sâmbătă, 10 noiembrie, la ora 19.20, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din comuna Cociuba Mare, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79 cu viteza de 130 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
De asemenea, duminică, 11 noiembrie, la ora 08.00, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Roșiori, a fost depistat în trafic un bărbat de 62 de ani, din comuna Fântânele, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 22, 2024 0
sept. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0