Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
aug. 16, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 1153 vizualizari
Cu ocazia meciului de marți, 20 august, de la ora 17, cu FC Argeş, din cadrul etapei a 3-a a Ligii a II-a la fotbal, clubul FC Bihor va sprijini şi un caz umanitar. Astfel, 15% din încasările acestui meci vor fi donate pentru a susține tratamentul micului nostru erou Rareș Alexandru.
Rareş suferă de o sumedenie de diagnostice care s-au transformat în dizabilitați, el trecând deja prin mai multe operaţii.
„Îl știm pe Rareș-Alexandru, un Mic Erou de 6 anișori, de la fratele lui, David, care face parte din Academia FC Bihor.
Noi, aici, la FC Bihor ne-am propus să nu lăsăm pe niciunul dintre-ai noștri în urmă și suntem convinși că și suporterii noștri cred la fel.
Este datoria noastră etică, morală si creștină să ne ajutam aproapele.
De aceea, 15% din încasările biletelor de la meciul cu FC Argeș vor fi donate către mama Alexandra pentru a contribui la costurile operației următoare a lui Rareș.
Dacă dorești și consideri că ești parte din familia FC Bihor îl poți ajuta pe Rareș și prin donații în conturile următoare:
Lei: RO15BRDE050SV97728640500
EURO: RO35BRDE050SV98996030500
BtPay: 0770373117
Revolut: Cotuţ Alexandra Ioana
Mai multe detalii despre cazul lui Rareș-Alexandru pot fi găsite de pe acest link: https://www.facebook.com/people/Din-Inima-Pentru-Micul-Erou-Rares-Alexandru/100065502186649/”, transmite clubul orădean, într-un comunicat.
Clubul reaminteşte suporterilor că accesul pe stadion la jocul de marţi cu FC Argeş va fi permis cu începere de la ora 15:00. Astfel, se recomandă prezentața la stadion cu cel puțin 60 de minute înaintea începerii partidei, pentru a evita aglomerarea la ora începerii partidei.
Bilete disponibile online până la ora începerii meciului (cu reducere) și la casieria de bilete a stadionului Iuliu Bodola.
Cele 2 Casierii din ziua meciului vor fi amplasate la Poarta 4 și vor fi deschise începând cu ora 15:00.
În zilele de dinaintea meciului, achiziția de bilete se face de la casieria/sala din apropierea Porții 0 (în capăt sub Peluza Nord), după programul următor:
Program Casierie Stadion (zi fara meci), achiziție abonamente și bilete pentru meciul cu FC Argeș:
Sâmbătă 17 August, orele 10:00 – 15:00
Prețuri bilete cu reducere, pentru achizițiile online și/sau de la casieria stadionul înainte de ziua meciului:
Tribuna 0 – Categoria 1 (rânduri sus) – 35 RON – Acces Poarta 2
Tribuna 0 – Categoria 2 (rânduri jos) – 20 RON – Acces Poarta 2
Tribuna 1 – Sectoarele A,B,C,D,E,F – 20 RON – Acces Poarta 3
Peluza Nord – Central – 15 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani)- Acces Poarta 0
Peluza Nord – Family Zone (colț) – 15 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 0
Peluza Sud Central – 15 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 5
Peluza Sud – Family Zone (colț) – 15 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 5
Prețuri bilete fără reducere, pentru achizițiile de la casieria stadionului în ziua meciului (casierii zi de meci – Poarta 4), 20 August:
Tribuna 0 – Categoria 1 (rânduri sus) – indisponibil
Tribuna 0 – Categoria 2 (rânduri jos) – 25 RON – Acces Poarta 2
Tribuna 1 – Sectoarele A,B,C,D,E,F – 25 RON – Acces Poarta 3
Peluza Nord – Central – 20 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani)- Acces Poarta 0
Peluza Nord – Family Zone (colț) – 20 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 0
Peluza Sud Central – 20 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 5
Peluza Sud – Family Zone (colț) – 20 RON Adulți și 5 RON Copii (sub 14 ani) – Acces Poarta 5
Accesul este permis pe bază de scanare a codului QR a abonamentului sau a biletului, atât în format digital (telefon), cât și fizic (print hârtie sau abonament card).
Persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate în peluze, în baza certificatului justificativ, însoțit de actul de identitate, prezentate la casierie.
Abonații vor efectua accesul în baza abonamentului achiziționat.
Clubul recomandă şi consultarea politicii de achiziție și info acces: www.fcbihor.ro/acces
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0