Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 09, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2505 vizualizari
În data de 13 septembrie se împlinesc 171 de ani de la memorabila Bătălie din Dealul Spirii, lupta eroică a celor 166 de ostaşi pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva celor aproape 6000 de soldaţi ai oştirii otomane veniţi pe pământ românesc să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848. Această zi de sacrificiu şi de glorie a rămas întipărită în istoria neamului şi în sufletele pompierilor militari, data de 13 septembrie fiind declarată “Ziua Pompierilor din România”, ziua în care se comemorează eroii pompieri căzuţi la datorie şi se celebrează devotamentul, curajul şi spiritul de sacrificiu al reprezentanţilor acestei arme nobile.
Ducând mai departe tradiţia predecesorilor, pompierii români continuă să îşi onoreze cu acelaşi curaj şi abnegaţie misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor, în confruntarea cu incendii ori alte situaţii de urgenţă, făcând uneori sacrificiul suprem, punându-şi adeseori viaţa în pericol pentru a o salva pe a semenilor.
Instituţia pompierilor s-a dezvoltat continuu, adaptându-se contextului contemporan, la clasica misiune de stingere a incendiilor adăugându-se operaţiunile de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţiile pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiunile de salvare a animalelor, de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţiile la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni de gestionare a situațiilor care periclitează siguranța semenilor.
În primele opt luni ale anului 2019, pompierii militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au desfășurat 10 097 de misiuni, în medie 42 de intervenţii pe zi pentru salvarea și protejarea vieţilor oamenilor, a bunurilor acestora, a patrimoniului public şi privat în situaţii de urgenţă.
În aceeaşi perioadă, personalul Inspecţiei de Prevenire a efectuat 1381 de controale la instituţii, operatori economici şi unităţi administrativ-teritoriale, acţiuni în cadrul cărora au fost organizate şi desfăşurate peste 1200 de instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă şi exerciţii de alarmare şi evacuare în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri.
În data de 13 septembrie a.c., cu ocazia “Zilei Pompierilor din România”, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” vor deschide porțile tuturor subunităților din județ, pregătind pentru cei în slujba cărora se află, o serie de acțiuni aniversare specifice armei nobile pe care o reprezintă.
De asemenea, în aceeaşi zi aniversară, pompierii millitari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor vor defila cu autospecialele de intervenţie în municipiul Oradea.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0