Actualizat octombrie 31st, 2024 9:48 PM
oct. 31, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 55 vizualizari
Miercuri, 30 octombrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere.
Ca urmare a prezenței active a polițiștilor în trafic, în ultimele 24 de ore, 122 de participanți la trafic care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 44.945 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 9 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii au fost sancționați 11 pietoni, 6 bicicliști. 68 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală, 16 în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, 5 care au oprit neregulamentar, alți 5 în timp ce foloseau telefonul mobil la volan fără a utiliza un sistem de tip „mâini libere”, 2 în timp ce depășeau neregulamentar, iar 9 participanți la trafic în timp ce săvârșeau alte diverse abateri de la regimul circulației rutiere, toți fiind sancționați pentru abaterile săvârșite.
Pentru siguranța tuturor participanților la traficul rutier și depistarea celor care, prin abaterile săvârșite, reprezintă un pericol în trafic, polițiștii rutieri și de ordine publică continuă, și la sfârșit de săptămână, acțiunile pe drumurile publice din Bihor.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
oct. 22, 2024 0
sept. 28, 2024 0
sept. 17, 2024 0
sept. 06, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 31, 2024 0