Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 13, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2079 vizualizari
Joi, 12 septembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 64.160 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate 11 infracțiuni și șase tamponări.
59 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 14 pietoni care au traversat neregulamentar, 8 participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
*
Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea cu permisul anulat și sub influența alcoolului
Joi, 12 septembrie, la ora 08.40, pe strada Ana Ipătescu din municipiul Oradea, un bărbat de 51 de ani, din Ungaria, cu reședință în Oradea, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat două autoturisme, iar apoi a lovit gardurile a două imobile situate pe aceeași stradă. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a abandonat autoturismul la intersecția străzii Renașterii cu strada Răspântiei. Acesta a fost identificat cu operativitate de polițiștii rutieri, fiind depistat în jurul orei 11.30 de polițiștii Biroului Rutier Oradea.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzând recoltarea celei de-a doua probe.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri, s-a constatat că bărbatul de 51 de ani avea anulat permisul de conducere eliberat de autoritățile maghiare. Totodată, acesta mai este cercetat de polițiștii rutieri orădeni într-un alt dosar penal, după ce, la 8 septembrie a.c., a fost depistat pe raza municipiului Oradea, în timp ce conducea cu permisul de conducere anulat, neavând dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România.
În cauză a fost întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Oradea.
*
Cercetați penal pentru conducere fără permis sau cu permisul suspendat
Joi, 12 septembrie, pe drumul comunal 198, în localitatea bihoreană Corbești, polițiștii Secției nr.2 de Poliţie Rurală Beiuş au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Dobrești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tot joi, 12 septembrie, la ora 09.45, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Gheghie, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, joi, 12 septembrie, la ora 23.20, pe strada Făcliei din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 75 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicul
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0