Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 10, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 935 vizualizari
Luni, 9 octombrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 47.850 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut patru permise de conducere și șapte certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 42 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 26 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, patru sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, două pentru neutilizarea pe drumurile publice a luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulația diurnă, alte două pentru nerespectarea prevederilor legale privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, a fost sancționată o oprire neregulamentară, iar 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
*
Oradea / Depistat de polițiștii rutieri în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive
Marți, 10 octombrie, la ora 01.00, pe strada Calea Bihorului din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Șuncuiuș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
*
Curtuișeni / Localnic depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, deși nu avea acest drept
Luni, 9 octombrie, la ora 18.35, pe drumul comunal 3, în localitatea Curtuișeni, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, localnic, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
LINK VIDEO CAMPANIE PREVENTIVĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE PROVOCATE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL SAU DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE:
https://mab.to/t/SjsLgrtZ34j/eu1
nov. 19, 2024 0
nov. 05, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 04, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0